Violatorul s-a ales cu o pedeapsă mai mică
Alexandru Pap, bărbatul în vârstă de 35 de ani, din judeţul Mureş, care a încercat să violeze o femeie de 66 de ani, din municipiul Hunedoara, a primit condamnarea definitivă. Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au admis apelul declarat de acesta şi i-au micşorat pedeapsa.
Potrivit hotărârii judecătoreşti, condamnarea la patru ani de închisoare, dispusă de Judecătoria Hunedoara, a fost descontopită şi după rejudecare, în final, bărbatul a primit o pedeapsă de trei ani şi 10 luni de închisoare cu executare, din care s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive din data de 6 martie a.c., până în data de 25 iunie. Inculpatul a fost condamnat definitiv pentru tentativă de viol şi violare de domiciliu.
În luna martie a acestui an, o femeie în vârstă de 66 de ani, din municipiul Hunedoara, a trecut prin clipe de coşmar după ce s-a trezit în casă cu Alexandru Pap. Acesta a încercat să abuzeze de hunedoreancă, însă ea a luptat din răsputeri să scape şi văzând că nu o poate viola, bărbatul a plecat. Speriată, victima s-a dus la o vecină, unde a povestit prin ce a trecut, iar aceasta a alertat poliţiştii. (L.Goangă)