Viorel Sălan: Superman-Cîțu trebuie să îşi dea demisia sau îl aşteptăm în Parlament cu o moţiune de cenzură
În pofida unei incidente de 4,1/1.000 în Capitală, Congresul Partidului Naţional Liberal a avut totuşi loc. Am dorit să aflăm ce părere are despre aceasta Viorel Sălan, deputat PSD de Hunedoara, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
– Al patrulea val al pandemiei a cuprins deja România, iar prioritatea Partidului Naţional Liberal a fost să organizeze un congres cu participarea fizică a 5.000 de persoane. Cum comentaţi?
Vedem cu toţii că principala preocupare a actualului guvern liberal a rămas încălcarea sistematică şi publică a legii, ori de câte ori interesele de partid o cer.
Ultimul episod al unei serii prea lungi de abuzuri devenită evidentă în condiţiile crizei epidemiologice a fost organizarea Congresului Partidului Naţional Liberal cu Capitala sub cod roşu, cu un nivel de incidenţă vineri de 3,77/1000, care a urcat sâmbătă la 4,1/1000,iar luni indicele a sărit la 4,95/1000.
În aceste circumstanţe epidemiologice, organizarea Congresului PNL în Pavilionul Romexpo, la care au fost invitaţi să ia parte circa 5.000 de participanţi din toată ţara reprezintă un abuz teribil în ceea ce priveşte respectarea legii. O expresie clară a unei aroganţe fără limite a organizatorilor faţă de cetăţenii României. Ceea ce le este interzis oamenilor obişnuiţi, le este permis guvernanţilor.
– Dar poate că totuşi erau îndeplinite condiţiile legale?
Din punct de vedere strict tehnic, Hotărârea de Guvern ce tocmai fusese adoptată a instituit nişte măsuri obligatorii, aplicabile dacă ajungem la incidenţa de 3 la mie. Printre acestea se numără şi interzicerea cu totul a unor manifestări de o asemenea amploare. A argumenta că avem în faţă o manifestare artistică susţinută într-un institut de cultură şi nu o mare adunare politică este o sfidare a bunului simţ. Partidul Naţional Liberal nu are cum să fie o instituţie de cultură în sensul prevăzut de lege, că nu e Filarmonica „George Enescu” sau Teatrul Naţional Bucureşti.
Practic, în conformitate cu cadrul juridic în vigoare în acest moment, Congresul PNL nu avea cum să aibă loc legal. Nici măcar dacă ar fi fost organizat în aer liber, nu ar fi avut voie să participe la eveniment un număr de 5.000 de persoane.
În mod normal, participanţii ar fi trebuit să fie întâmpinaţi sâmbătă, la intrarea în Romexpo, de către forţele de ordine împreună cu cei de la Direcţia de sănătate publică a Capitalei.
– Ce a făcut concret PSD pentru a împiedica abuzul organizatorilor Congresului PNL?
PSD a sesizat nu mai puțin de șapte instituții ale statului în privința încălcării flagrante a normelor în vigoare prin organizarea congresului PNL, cu 5000 de persoane într-o incintă, în plin scenariu roșu al Capitalei, în care, pentru restul populației nu sunt permise nici măcar protestele în aer liber cu mai mult de 100 de persoane nevaccinate!
Dar nimeni n-a luat nicio măsură! Nimeni n-a intervenit și n-a sancționat, în niciun fel, o evidentă infracțiune, motiv pentru care PSD i-a convocat la explicații oficiale, în Parlament, pe șefii respectivelor instituții.
Este revoltător și inadmisibil ca în vreme ce închide clasele cu 25 de elevi și compromite grav educația unei generații guvernul să facă adunări cu mii de oameni care agravează pandemia. Niciunde, nicăieri nu s-a întâmplat o asemenea oroare!
– Nu ar fi trebuit să se sesizeze şi Parlamentul, în special Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională?
Membrii PSD din comisiile de Apărare și Sănătate din Camera Deputaților au transmis luni o convocare oficială către șefii Direcției Generale a Poliției Municipiului București și ai Direcției de Sănătate Publică, pentru a da explicații cu privire la circumstanțele organizării și desfășurării congresului PNL. Dar până acum reprezentanţii celor două instituţii au refuzat să răspundă invitaţiei, ceea ce confirmă complicitatea inadmisibilă a acestor instituții la ilegalitățile comise în cadrul evenimentului politic organizat de PNL.
Deputații PSD vor reveni cu o nouă convocare adresată celor doi șefi de instituții, iar în cazul unui alt refuz vor folosi toate căile legale pentru a-i trage la răspundere pentru acest comportament inacceptabil într-un stat drept.
Românii au dreptul să știe dacă și în ce condiții a fost avizat congresul PNL și cine a luat această decizie din partea autorităților responsabile.
– Se aud suficiente voci care susţin ca măsurile adoptate recent de guvern încalcă drepturi şi libertăţi cetăţeneşti prevăzute în Constituţia României.
Într-adevăr, prin noile reglementări conţinute în acest act normativ, guvernul aduce atingere unor principii fundamentale enumerate în Constituţia României.
Guvernul a împărţit de fapt populaţia României în două. O parte din populaţie, cei care sunt vaccinaţi, care are voie să facă cam orice face un om liber în general, dacă deţin certificatul verde, şi cealaltă parte din populaţie, care nu poate face aceste lucruri. Cu precizarea că restricţiile se aplică asupra persoanelor nevaccinate, adică asupra unei majorităţi de 70% din populaţie – România fiind din acest punct de vedere pe ultimul loc în Europa ca număr de persoane vaccinate.
În plus, această hotărâre de guvern mai are o slăbiciune: nu are un fundament ştiinţific deoarece cei care s-au vaccinat se pot contamina din nou şi pot transmite virusul la fel ca şi cei nevaccinaţi. Şi atunci putem să ne întrebăm pe ce considerente cei care sunt vaccinaţi beneficiază de toate libertăţile constituţionale deşi sunt la fel de periculoşi ca şi cei nevaccinaţi în propagarea pandemiei?
– Dar au mai fost luate astfel de măsuri restrictive în Europa…
Măsuri similare prin care se fac diferenţieri în libertatea de mişcare a oamenilor, bazate pe acest “certificat verde” s-au mai luat în Europa. Problema este ca în respectivele state s-a discutat la nivelul societăţii şi s-a ajuns la organele judiciare cele mai înalte pentru că nu au fost luate de Executiv pe cont propriu, ci au fost luate de parlamente, în urma unor dezbateri parlamentare, în care a fost analizată situaţia concretă a ţării respective, după care s-a ajuns la Curtea Constituţională.
– Ce să înţelegem din toate acestea?
În primul rând, este evident că interese strict personale sau particulare de partid trec înaintea gestionării responsabile a interesului public al cetăţenilor. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîțu ne arată nouă, tuturor cetățenilor, prin exemplul lor personal, că legea este facultativă pentru unii şi poate fi interpretată arbitrar în orice moment. În plus, ne demonstrează în termeni cât se poate de clari că măsurile de protejare a sănătății și vieții oamenilor se aplică doar când ne convin. Iar atunci când ele nu ne permit să facem ce vrem, nu le mai luăm în considerare.
– Ce soluţie politică vedeţi în acest moment?
Guvernul Cîțu trebuie să plece. În ianuarie, Partidul Social Democrat a solicitat partidelor din coaliţia de guvernare să îşi asume politic obiectivul enunţat de premierul Cîțu, de a imuniza 10,4 milioane de persoane până cel târziu la finalul lunii septembrie 2021. Eşecul în atingerea acestui obiectiv trebuie să conducă în mod automat la demisia guvernului şi la formarea unei noi majorităţi parlamentare, capabilă să gestioneze pandemia şi să relanseze economia. Am ajuns la sfârşitul lunii septembrie. Este momentul ca premierul Superman-Cîțu să îşi dea demisia sau îl aşteptăm în Parlament cu o moţiune de cenzură. (Poliana Mardari)
hai ca i zis o si tu