Avem nevoie să ne cunoaştem trecutul milenar, ca să ne putem trăi cu cinste şi înţelepciune prezentul şi să privim încrezători în viitor.
Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Şi, în această zi, în toate bisericile din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Nu a fost o decizie întâmplătoare ca, în această zi importantă a creştinismului, să sărbătorim şi Ziua Eroilor.
Ziua Eroilor simbolizează culmea jertfei, a devotamentului fără limite şi a iubirii de ţară fără margini la care s-au ridicat peste veacuri, înaintaşii noştri, ca să ne aducă întregirea, dezrobirea, pacea şi libertatea.
Eroii sunt, în acelaşi timp, jertfa prin veacuri a unui neam. Dar nu este de ajuns numai să ne aducem aminte de ei cu respect şi recunoştinţă.
Este, azi şi acum, momentul potrivit să apreciem şi să promovăm valorile cu adevărat autentice ale neamului şi să le cultivăm cu grijă, să le respectăm şi să le punem în practică prin fapte.
Trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri să preţuiască, să cinstească trecutul istoric şi cultural al naţiunii române, să trăiască în dimensiunea spirituală a acestui neam, să păstreze credinţa ortodoxă strămoşească, să îi cinstească mereu cu recunoştinţă pe cei care şi-au sacrificat viaţa pentru ca noi să trăim acum în unitate şi libertate.
Se cuvine de aceea să ne plecăm fruntea şi inima într-o pioasă reculegere în faţa eroilor noştri, ctitori ai veşniciei româneşti, şi să lăsăm să cadă o lacrimă de recunoştinţă pentru sacrificiul lor suprem, pus la temelia vieţii noastre de azi.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii neamului!
Hristos S-a înălţat!
VIOREL SĂLAN
Deputat PSD Hunedoara
Membru al Comisiei pentru apărare,
ordine publică şi siguranţă naţională
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Eu as vrea sa invete din "trecutul" mai recent:revolutie, mineriade, colectiv, 10 august 2018, etc si nerezolvarea lor de catre aia cu pensii speciale
Un general de carton. Un paranoic. Un politician de doi bani.