Comunitate

Virginia Woolf, povestea unei scriitoare

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat o prezentare a scriitoarei engleze Virginia Woolf, de la a cărei naștere s-au împlinit la 140 de ani.

Și-au păstrat prospețimea
„Este o tradiție a bibliotecii noastre ca, în preajma Zilei Internaționale a Femeii, să pre­zinte publicului iubitor de cultură o per­sonalitate feminină care s-a remarcat în cultură, știință, viață socială. Sub gene­ricul ((Povestea unei scriitoare, Virginia Woolf)), a fost făcută o amplă și bine documentată prezentare a creației literare și editoriale, a vieții extrem de zbuciumate și complicate a acestei ilustre personalități care a marcat literatura primei jumătăți a secolului XX. Romane devenite celebre, de la „Călătoria în larg” (1915), „Noapte și zi” (1919) sau „Doamna Dalloway” (1925), la romanele „Spre far” (1927), „Orlando” (1928) și „Valurile” (1931), fără a omite aparițiile postume, au marcat puternic literatura universală. Un loc aparte îl ocupă eseurile dedicate lecturii: „Cum ar trebui să citim o carte”, „Ceasuri petrecute într-o biblio­tecă”, „Aventura lecturii”, „Domnul Bennett și doamna Brown” etc., eseuri care au con­tri­buit și ele din plin la gloria literară a Vir­giniei Woolf. La un secol de la scrierea lor, ele nu și-au pierdut deloc prospețimea și actualitatea, fiind extrem de utile oricui vrea să afle ce este literatura adevărată”, susține Sebastian Bara, managerul Biblio­tecii Județene.
„Această scriitoare, autoare a unei lite­raturi atât de profunde, a avut o viață sufle­tească zbuciumată, cu trăiri de maximă intensitate, cu bucurii și dureri. Cea care, printre ultimele însemnări din jurnalului ținut vreme de 18 ani, a afirmat „Țin să pe­trec acest timp cu folos. Voi cădea, dar voi ține steagul sus.”, și-a pus capăt zilelor peste doar trei săptămâni, cu sufletul ră­vă­șit. Viața și creația Virginiei Woolf merită să fie cunoscute așa cum se cuvine, iar pre­zentarea făcută a fost un bun prilej pen­tru participanți să afle mai multe informații despre o personalitate marcantă a litera­turii universale. Așa cum ne-am obișnuit deja publicul, la final am adresat partici­pan­ților întrebări legate de prezentarea fă­cută, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu premii în cărți și cu diplome oferite de Biblioteca Județeană”, a adăugat Sebastian Bara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura