Visul românesc e nesimţirea fără limite
Dezvăluirea salariilor nesimţite pe care le încasează şefii companiilor de stat ce caută acum soluţii în trimiterea în şomaj a angajaţilor obişnuiţi, ori scoaterea la mezat a firmei pe sume derizorii către investitori îndoielnici nu aduce nimic nou. De foarte mulţi ani, ştim cu toţii că, la nivelul conducerii companiilor statului, şefii se lăfăie în retribuţii care le permit să-şi cumpere câte un autoturism în fiecare lună, asta, în timp ce strategia de management este una singură: disponibilizările şi reducerile salariale. Ştim, dar nimic nu se schimbă.
Unul din principalele motive pentru care nu se schimbă nimic este că, pentru a ajunge să conduci o astfel de companie, trebuie să cotizezi din greu la partid: numirile se fac exclusiv politic, fără nevoia de competenţă, iar salariile uriaşe se iau fără condiţii de performanţă.
Dar, chiar şi cu diferenţele imense între salariile şefilor şi angajaţi, slujba la stat rămâne mai rentabilă decât cea la privat. O statistică interesantă arată că marea majoritate a românilor abia supravieţuiesc înglodaţi în datorii, lucrând în mediul privat, care este fără milă. Spre 60 la sută dintre angajaţii din sectorul privat au salarii în brut de 700 până la 1.500 de lei noi, în timp ce la stat, aproape 70 la sută dintre angajaţi au salarii în brut între 1.500 şi 4.000 de lei noi. Acum, reducând şpaga dată pentru a-ţi menţine slujba la stat, cei de la limita inferioară răzbesc şi ei cu greu.
Studiind listele cu salarii nesimţite ale celor care îngroapă industria românească, dar înfloresc în viaţa personală, înţelegem foarte bine de ce intrarea în politică este dorită cu atâta ardoare, de ce până şi dintre cei mai prăpădiţi se împrumută, fac pe cel cu coarne în patru să poată plăti „cotizaţia” de intrare pe liste de viitori directori, cotizaţie care bate – ce ştiu eu e din informaţii mai vechi, s-or fi schimbat sumele! – la peste 300.000 de lei pentru un loc eligibil. Se dă şpagă politicului, pentru că, vedem bine, nişte „amărâţi” de 300.000 de lei se recuperează din salariu nesimţit luat de la stat în mai puţin de un an (nu mai punem şpăgile de încasat, că eşti şef!), după care, în următorii trei ani, cel puţin, aduni avere pentru două generaţii după tine şi trăieşti boiereşte. Ăsta-i visul românesc!
FERICIT CEL CE POATE,CEILALTI NU AU DECIT SA PIARA,SAU SA SE DESCURCE DUPA CUM II DUCE MINTEA