Categories: Sport

Visul unei campioane: „Vreau ca fotbal-tenisul să devină sport olimpic!”

La 23 de ani, Anamaria Gherghel (foto) este cea mai valoroasă sportivă din lume la fotbal-tenis, un sport în care s-a încununat cu cele mai mari distincţii mondiale sau europene. Fără a se sătura de a-şi adjudeca noi titluri, multipla campioană din Lupeni mai are o dorinţă în cariera sa, vrea ca fotbal-tenisul să devină sport olimpic pentru a lua parte la sărbătoarea mondială a tuturor sporturilor.

De 11 ani aduce medalii pentru România
Fotbal-tenisul, cunoscut în jargonul de cartier drept „tenis cu piciorul”, este un sport practicat de toată lumea căreia îi place să „bată” mingea, de la copii, la oamenii în vârstă. La nivel organizat, România dă cei mai buni sportivi din lume la această disciplină, majoritatea fiind legitimaţi la clubul Comexim R Lupeni.  Deşi are doar 23 de ani, Anamaria Gherghel domină de ani buni fotbal-tenisul feminin la nivel mondial, prima sa medalie fiind cucerită în 2006, la Campionatul Mondial desfăşurat la Opava (Cehia), când şi-a adjudecat bronzul în proba de triplu feminin. Din 2011 nu a mai ratat nici o medalie de aur mondială sau europeană, indiferent de proba la care a luat startul, fiind considerată la ora actuală cea mai bună sportivă la fotbal-tenis din lume.

„Titlul de sportivul anului este o recunoaştere a muncii mele!”
Cum era normal, la rezultatele pe care le are în palmares, sportiva din Lupeni a fost desemnată pentru a cincea oară consecutiv cea mai bună din judeţul Hunedoara la discipline neolimpice. „Nu aş fi obţinut acest titlu fără muncă, ambiţie, seriozitate şi devotament. Am parte şi de un colectiv frumos şi un staff de excepţie. Vreau să le mulţumesc antrenorilor pentru efortul depus şi răbdarea avută pentru ca noi să ajungem acolo sus. Acest titlu reprezintă o recunoaştere a muncii depuse de mine”, a spus Anamaria Gherghel.

Fotbal-tenisul, un mod de viaţă
Multipla campioană a povestit cum a ajuns să practice acest sport, destinat şi jucat îndeosebi de băieţi, precizând şi ce anume o motivează să câştige noi titluri. „În Lupeni, în afară de fotbal, se mai juca fotbal-tenis, iar eu îl practicam în joacă, în faţa blocului, alături de verişorii şi prietenii mei. Am participat în premieră la un concurs organizat chiar de ziua copilului şi spre surprinderea multora l-am câştigat, învingând jucătoare care erau legitimate la un club. De atunci a început aventura mea în acest sport, una frumoasă, care s-a transformat într-un mod de viaţă şi mi-a adus atâtea realizări şi satisfacţii. M-a ajutat să mă dezvolt frumos, ca om, să ştiu să respect, să apreciez şi să fiu corectă. Gândul că mă pot menţine în frunte şi mă pot autodepăşi este o motivaţie destul de mare pentru a continua. Mai e motivaţia de a-i învăţa pe cei mici, care văd din nou un model demn de urmat. Nu în ultimul rând, recunoaşterea valorii noastre şi laudele care ni se aduc este o altă motivaţie care mă face mereu să îmi cresc nivelul”, a precizat campioana din Lupeni.

Olimpiada, cea mai mare dorinţă
Participarea la Jocurile Olimpice este un vis pe care Anamaria Gherghel speră să şi-l îndeplinească până la încheierea carierei. Pentru acest lucru este nevoie însă ca fotbal-tenisul să fie declarat sport olimpic. „Îmi primul rând îmi doresc să am parte de sănătate, este cea mai importantă şi esenţială în realizarea obiectivelor din carieră. Cea mai mare dorinţă a mea este ca fotbal-tenisul să devină un sport olimpic, aşa vom fi recunoscuţi şi mai mult pe plan mondial”, a încheiat cea mai bună sportivă hunedoreancă  din 2016 la discipline neolimpice. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago