”Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au depistat în flagrant delict un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Ilia. Acesta a fost înregistrat cu aparatul radar rulând cu viteza de 81 km/h, în localitate, unde limita maximă de viteză este admisă de 50 de km/h”, a precizat IPJ Hunedoara.
Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest şi au constatat că băuse bine, aparatul arătând valoarea de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Individul a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, dar s-a ales şi cu dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, permisul de conducere i-a fost suspendat şi a primit şi o sancţiune pentru depăşirea vitezei legale. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…