Vizită inopinată a ministrului Sănătății în județ
Ieri, vineri, Florian Bodog, ministrul Sănătății (foto), a efectuat o vizită inopinată în județul Hunedoara.
Potrivit comunicatului emis de Biroul de presă al PSD Hunedoara, ministrul s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Județean Hunedoara și conducerea Spitalului Județean de Urgență din Deva, precum şi cu conducerea Direcției de Sănătate Publică a județului Hunedoara. În cadrul întâlnirii au fost discutate problemele cu care se confruntă județul în domeniul sănătății, dar și situația Spitalului Județean din Deva din punct de vedere investițional și managerial.
De asemenea, autoritățile hunedorene au solicitat suport de la nivel guvernamental pentru dotarea spitalului cu aparatură performantă. (M.Crivăț)