Vizita premierului Victor Ponta în judeţ. „Susţinem companiile care creează şi păstrează locurile de muncă”

Sorina Popa

Premierul Victor Ponta a efectuat, ieri, o vizită în judeţul nostru, la combinatul siderurgic de la Hunedoara, la Termocentrala Mintia şi la Muzeul Aurului din Brad.
Investiţii în infrastructură
„Am fost şi la Galaţi şi am vrut să vin şi aici la Hunedoara, pentru a vedea care este situaţia celor două filiale din România a companiei. Dacă la Galaţi era o atmosferă optimistă, şi aici, la ArcelorMittal Hunedoara, e primul an, după mulţi ani de criză, când s-a trecut pe profit. Se garantează locurile de muncă, se bazează pe o creştere a producţiei. Ca atare, toate eforturile făcute din 2012 încoace ca să salvăm siderurgia în primul rând, au dat roade. Pentru că, exista riscul să se închidă cu totul, din cauza creşterii preţului la energie şi a crizei europene şi mondiale. O să ajutăm în continuare toate companiile care creează şi păstrează locurile de muncă. Prin reducerea CAS, îmi doresc un lucru, să fie momentul să-i ajutăm şi pe angajaţi, iar economiile făcute să meargă spre salariaţi, astfel ca oamenii să simtă că mergem spre o direcţie bună şi vremurile grele au trecut. Vreau să văd companii şi patroni fericiţi, dar şi angajaţi care simt că pot câştiga mai mult şi să aibă, dincolo de siguranţa locului de muncă, venituri importante”, a declarat premierul Victor Ponta la sediul ArcelorMittal Hunedoara.
„Sper că şi la ArcelorMittal Hunedoara vor fi făcute noi investiţii. Sprijinul legislativ şi economico-financiar va fi dublat în zona de infrastructură, la Hunedoara. Aici sunt cele mai avansate lucrări pentru infrastructura rutieră, pentru autostradă. Pe 15 noiembrie, se închide în sfârşit toată lucrarea până la Sibiu. Se construieşte pe autostrada Deva-Lugoj. Asta va ajuta orice investiţie şi dezvoltarea economică a unui judeţ foarte, foarte lovit de criza economică. Toate investiţiile în infrastructură şi investiţiile pentru agenţii economici sunt pentru a compensa pierderea locurilor de muncă şi efectele produse de crizele succesive care au lovit această zonă”, a adăugat primul ministru.
Le-a promis brădenilor că nu vor mai răbda de frig
Premierul Victor Ponta a vizitat ieri şi Muzeul Aurului din municipiul Brad, el promiţându-le celor câteva sute de persoane venite pentru a se întâlni cu el şi delegaţia PSD care îl însoţea, că nu vor fi lăsate niciodată fără căldură, aşa cum s-a întâmplat în timpul guvernării anterioare.
”Vreau să vin de fiecare dată la Brad, să spun că nu vreau să vă lăsăm niciodată fără căldură, cum v-au lăsat alţii, înainte. Eu am promis că n-o să fiţi niciodată lăsaţi şi abandonaţi. Vreau să terminăm drumul, să putem să facem locuri de muncă pentru cei tineri, şi, cât putem, să ajutăm locuitorii, primarul, pe toţi cei de aici, oameni cu inima bună şi români buni, adevăraţi. Să aveţi încredere că o să facem tot timpul lucrurile bune”, le-a spus Victor Ponta brădenilor prezenţi.
Premierul Victor Ponta a dat, ieri, noi lămuriri despre gafa legată de amendamentul privind dezvăluirile din dosarele penale. „A fost ca la Radio Erevan. Ministerul Justiţiei, în urmă cu opt zile, a făcut punctul de vedere negativ. A fost ieri, (n.r.-miercuri) în şedinţa de guvern, negativ, după care eu am plecat şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu comunicarea. S-a agitat toată lumea, tot ca la Radio Erevan – «iată cum Ponta vrea să distrugă jurnaliştii», după care seara s-a aflat de fapt că am dat aviz negativ”, a declarat Victor Ponta. Guvernul a avizat nefavorabil propunerea senatorului PSD Şerban Nicolae să modifice Codul Penal, potrivit căreia, cei care dezvăluiau informaţii din dosare riscau să fie pedepsiţi cu închisoarea până la trei ani, la câteva ore după ce pe site-ul Guvernului apăruse un comunicat ce prevedea un aviz favorabil.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un fost edil se tot laudă, evi­dent după ce…

3 ore ago

Bulina albă

Mara Suditu, medic la Spitalul de Urgență Petroșani Pentru că a efectuat, împreună cu echipa…

3 ore ago

Bulina neagră

Corina I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni de…

3 ore ago

Câinele Doc, ajutor pentru polițiști să-i depisteze pe răufăcători

Polițiștii hunedoreni au folosit un câine în razia efectuată pentru depis­ta­rea persoanelor date în urmărire…

3 ore ago

A crezut că reușește să înșele Casa de Pensii

Un bărbat din zona Moldovei a încercat să-i păcălească pe func­ționarii Casei de Pensii Suceava,…

3 ore ago