Categories: Comunitate

Vocea străzii 29.02.2012

Legea lustraţiei a fost adoptată
Camera Deputaţilor a adoptat legea lustraţiei, care prevede ca persoanele care au ocupat funcţii în regimul comunist să aibă restricţii pe o perioadă de cinci ani pentru ocuparea unor funcţii în stat. Echipa VOCEA STRĂZII a vrut să afle părerea cetăţenilor cu privire la adoptarea acestei legi şi a adresat oamenilor următoarele întrebări:

1. Credeţi că această lege a fost adoptată prea târziu acum, după 22 de ani de la Revoluţie? Sau nici acum nu este târziu?
2. De ce?

Gavrilă Marincesc, 79 de ani, pensionar:
1. Da, este cam târziu, dar e bine şi acum.
2. Pentru că este cazul să le mai facă loc şi celor mai tineri, să aibă şi ei o şansă la încercarea de a îndrepta lucrurile.

Maria Boglea, 70 de ani, pensionară:
1. Este târziu, această lege trebuia adoptată imediat după căderea regimului comunist.
2. Pentru că toţi cei care au ocupat funcţii în stat şi înainte, şi după 1989, au făcut numai ce au vrut ei, pentru a-şi asigura binele.

Aurelia June, 66 de ani, pensionară:
1. Multe sunt târzii în ţara asta, dar e bine că măcar acum s-a luat această decizie.
2. Pentru că aceia care ne-au condus au reuşit să pună la pământ toată industria şi tot ce era bun în ţara asta. Avem nevoie de oameni tineri, capabili, care au experienţă.

Emilia Barb, 59 de ani, pensionară:
1. E bine că măcar acum au adoptat-o, chiar dacă au trecut atâţia ani.
2. Poate aşa, mai fac loc şi altora, mai tineri şi cu mentalităţi diferite.

Nicolae Mincea, 63 de ani, pensionar:
1. Ar fi trebuit să fie adoptată de la bun început, imediat după Revoluţie.
2. Pentru că foştii demnitari şi activişti comunişti nu ar mai fi trebuit să aibă dreptul la funcţii în stat. Sunt prea mânjiţi, prea pătaţi.

Gheorghe Oprean, 43 de ani, gestionar:
1. A fost adoptată foarte târziu, acest lucru ar fi trebuit să se întâmple cu ani de zile în urmă.
2. Pentru că aceştia tot pentru ei au tras şi înainte şi după căderea comunismului.

Margareta Popescu, 75 de ani, pensionară:
1. Până la urmă, e bine şi acum.
2. Pentru că e nevoie de o schimbare. Printre cei care au ocupat funcţii în stat şi înainte şi după Revoluţie, sunt şi oameni buni, dar majoritatea merită să fie lustraţi.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

8 ore ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

8 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

8 ore ago

Invazie de fake news pe rețelele de socializare. Utilizatorii sunt manipulați ca la carte de indivizi fără scrupule

Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deo­sebească o…

8 ore ago

Au ars ca torțele!

Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…

8 ore ago