Era de aşteptat, având în vedere susţinerea pe care Emil Boc o avea în partid şi, mai ales, sprijinul pe care i l-a acordat Traian Băsescu. De fapt, câştigătorul alegerilor din PDL este Băsescu, nu Emil Boc. Acesta nu e decât o marionetă controlată de la Cotroceni. Partidul va fi condus şi de-acum înainte de Traian Băsescu, iar guvernul de Elena Udrea.
Credeţi că se va schimba ceva în PDL?
Nu are cum să se schimbe. şi la alegerile astea, ei au demonstrat că nu sunt în stare să schimbe ceva. Ei răspund unor ordine. Aşa au fost învăţaţi din 2004 încoace, asta fac. Noi nu am văzut acolo nişte alegeri reale, democratice, care să ducă la reformarea partidului de guvernare. Noi am văzut câteva sute de oameni aduşi într-o sală să voteze, aşa cum le-a cerut şeful suprem. Şi vă mai spun ceva. Chiar dacă ar fi câştigat Blaga, tot nu se schimba nimic. Alegerile lor au fost o luptă pentru ciolanul guvernării şi nimic mai mult. Blaga şi ai lui au fost şi ei membri în guvern. Au pus şi ei umărul la dezastrul din ţară. Doar că, la un moment dat, au fost daţi la o parte de Elena Udrea şi Traian Băsescu, iar acum au vrut să se întoarcă la putere. Atâta tot.
Credeţi că Emil Boc o să plece din fruntea Guvernului, aşa cum se speculează?
Emil Boc ar fi trebuit să plece de mult şi nu pentru că aşa îi cere Băsescu, ci pentru că a făcut jale în ţară. Vedeţi şi dumneavoastră ce se întâmplă. Oamenii nu mai găsesc de muncă pe nicăieri, banii sunt din ce în ce mai puţini, mâncarea se scumpeşte pe zi ce trece, facturile sunt tot mai mari, nimic nu merge bine. Şi toate astea se întâmplă din cauza măsurilor luate de guvernul Boc. Atunci, când oamenii trăiesc prost, a cui e vina? Nu a guvernului care trebuia să aibă grijă de viaţa lor? De-asta trebuie să plece Boc, dar odată cu el, trebuie să plece şi PDL-ul de la guvernare.
Guvernanţii spun că măsurile au fost necesare pentru a scoate ţara din criză. Şi potrivit datelor publicate de INS la sfârşitul săptămânii trecute, România a ieşit din recesiune.
Sunt sigur că dacă mergem pe stradă şi îi întrebăm pe oameni dacă trăiesc mai bine, dacă simt că România a ieşit din criză, vă garantez că 9 din 10 vă vor spune că trăiesc mai prost şi că ţara merge de fapt într-o direcţie greşită. Haideţi să ne uităm la ce se întâmplă la noi în judeţ. Guvernul a închis spitalele de la Călan şi Petrila. Au închis spitalele, au plecat şi medicii. Nu a mai rămas nimeni să se ocupe de bolnavi şi de bătrâni, iar mii de oameni au rămas fără cele mai simple servicii medicale. Noi abia am reuşit să salvăm sanatoriul de la Brad şi pe cel de la Geoagiu şi să le trecem la Consiliul Judeţean. Dar mai mult de atât nu putem face. Şi atunci, cum putem vorbi despre ieşire din criză, când Guvernul închide spitale?
Guvernul are nevoie de bani la buget. Trebuie să taie de undeva.
Şi atunci taie de la sănătate? Este absurd. Ce ţară închide spitale şi spune că a reuşit să iasă din criză? Guvernul închide mine întregi în Valea Jiului şi spune că a rezolvat problema cheltuielilor publice. Dar ce se întâmplă cu oamenii care rămân pe drumuri? Guvernul nu vine cu nicio soluţie pentru ei. În loc să vină cu soluţii pentru modernizarea minelor, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, pentru eliminarea accidentelor de muncă, acest guvern preferă să închidă minele. Asta nu este o ţară care a ieşit din criză.
Care sunt soluţiile pe care le propune USL?
Noi vrem ca oamenii să simtă că am ieşit din criză. De aceea, primul nostru obiectiv este să le dăm banii înapoi. Vrem să le dăm banii înapoi bugetarilor, pensionarilor, şi tuturor celor cărora li s-au tăiat veniturile în mod nedrept. Vrem să relansăm economia, prin crearea de noi locuri de muncă. Numai dacă facem locuri de muncă putem asigura venituri decente şi stabile, şi numai în felul acesta putem reporni economia. În cele din urmă, trebuie să îi pedepsim pe cei care au luat din banii oamenilor. Trebuie să vedem unde s-au dus banii din pensii şi salarii, pentru că mulţi oameni aflaţi acum la putere au făcut abuzuri şi trebuie să plătească pentru asta.
Care sunt şansele să avem un nou guvern în viitorul apropiat?
Oamenii s-au săturat de felul în care este guvernată astăzi ţara. Boc şi PDL au tăiat salariile, au majorat taxele, au dat oameni afară, au închis şcoli şi spitale, au băgat zeci de milioane de euro din bani publici în buzunarele familiei şi a prietenilor lui Băsescu. Au făcut de râs România peste tot în lume. Oamenii s-au săturat şi vor o schimbare, iar eu am convingerea că noi, în PSD şi USL, putem face schimbarea pe care ei şi-o doresc.
Care sunt obiectivele USL pentru alegerile de aici, din judeţ?
Este prematur să vorbim despre obiective clar definite, sunt lucruri pe care trebuie să le discutăm mai întâi în interiorul partidului şi al alianţei. Dar am convingerea că vom câştiga preşedinţia şi majoritatea în Consiliul Judeţean şi vom obţine cel mai mare număr de primari şi parlamentari pentru USL în judeţ. De aici, plecăm în stabilirea obiectivelor şi cred că avem tot ce ne trebuie pentru a reuşi o performanţă remarcabilă.
Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…
Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…
Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…
Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…
„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…
View Comments
Daca n-ar fi atita demagogie in spusele "oracolului" hunedoarean, parca iti vine sa-l crezi!!!
Misto !!! Ne dau banii inapoi !!!!!
-Unde va gasim dle Nistor ???
-Venim acasa la Soimus ????
-Cind sa venim ca suntem cam , ...multi....
Ar fi timpul sa afli domnule nistor(pentru tine e bine cu litera mica), ca judetul hunedoara este majoritar usl deci puteti crea locuri de munca, puteti da banii oamenilor si fiind ocupat cu aceste lucruri poate nu ati mai avea timp sa va dati cu parerea despre ce ar trebui sa faca altii!!!!!
Bai nene tu care esti putred de bogat si cu 4 clase si patru case vorbesti Esti o rusine pentru PSD!Lasa locul la tineri ca d-l senator NICOLA!
@tavi I De ce nu ceri banii de cei care i-au furat? Nu-mi place Nistor, dar si tu cam bagi botu' portocaliu pe aici.
=)) =)) =))
Da' cine ti-a luat interviul asta, domnu' Nistor? Ca nu apare scris... deci e tot de-ala cu bani de la Parlament, publicitar cum s-ar zice. Oricum, felicitari pentru compunerea de clasa a IV-a, cum bine preciza cineva mai sus!
Jenant, dom'le, jenant! Las-o naibii de demagogie ca s-a schimbat sistemul tau de peste 20 de ani!
@Eu.
De la aia cer degeaba,mai bine de la astia care promit !!!
Nu stii vorba proverbului :Ni-i prost 'al care cere . ci 'al care da !!!!
@tavi.
Iti spun si eu alt proverb: Prostul invata pe pielea lui si desteptul pe a altuia !!!
S-ar putea ca portocalii tai sa promita si mai multe decat astia de care zici tu.
Am vazut deja ce talent au la alegerile trecute. Nici nu mai stiu cate trebuiau facute in prima zi de guvernare...