În urma alegerilor locale din 5 iunie, PNL Hunedoara a pierdut două dintre cele mai importante primării din judeţ, respectiv pe cele ale municipiilor Deva şi Hunedoara, dar şi Consiliul Judeţean. Motiv pentru care liderii de la centru ar avea în plan să dizolve întreaga conducere a organizaţiei judeţene, urmând ca organizaţia să fie condusă de un comitet interimar, însărcinat cu organizarea alegerilor interne, conform unor surse din rândul liberalilor.
Preşedintele PNL Hunedoara, deputatul Bogdan Ţîmpău (foto), a arătat că nu există o astfel de decizie la nivelul conducerii partidului, neexistând un temei în acest sens. „Este o intoxicare. Nu există nici un temei pentru o astfel de discuţie. A existat în trecut o propunere ca în ultimele 10 judeţe, unde au fost obţinute rezultatele cele mai slabe, să fie luate unele măsuri. PNL Hunedoara s-a situat pe locul 12 ca rezultate la alegerile locale. Mâine (n.r. 15 iunie) va avea loc şedinţa Biroului Naţional, vedem ce se hotărăşte”, a afirmat preşedintele PNL Hunedoara.
Există o mulțime de persoane pasionate de jocurile de noroc care își aleg destinațiile de…
Vorbesc cârcotașii prin târg că s-a dat ordin pe unitate într-o instituție, ca angajaților să…
Marinela Szekely, factor poștal la Simeria Pentru că a câștigat și anul acesta etapa națională…
E.C., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…
Consiliul Județean Hunedoara se delimitează public și categoric de evenimentul promovat în spațiul public pentru…
View Comments
De ce să se schimbe ceva ? Sunt convins că nici pesediștii, nici aldiștii nu vor nici o schimbare în PNL. Doar Moloțescu ar vrea să revină la butoane.