Categories: Comunitate

Vorţa: vârstnicii, ajutaţi să stea acasă

Magdalena Şerban

Administraţia publică din Vorţa pregăteşte o situaţie cu cetăţenii trecuţi de 65 de ani, care este posibil să aibă nevoie de ajutor în această perioadă în care potrivit Ordonanţei Militare nr. 3/25.03.2020, s-a restrâns circulaţia.

Vizitaţi de primar
„Avem un singur magazin alimentar la nivel local, iar de două ori pe săptămână vine o maşină care distribuie pâine. Momentan întocmim o situaţie clară cu cei a căror etate depăşeşte 65 de ani, astfel încât să le putem asigura sprijin dacă au nevoie. Ne oferim să le facem noi cumpărăturile în caz de forţă majoră. Aici ne referim la medicamente şi alimente. Medic de familie avem, dar are program săptămânal, deci nu permanent. Oamenii pot veni la primărie, sediul fiind dezinfectat zilnic, după terminarea programului. Însă sper să se înţeleagă faptul că e mai bine să nu facă o astfel de deplasare. Oricum, cererile pentru APIA s-au sistat până în 6 aprilie, iar de reducerea de 10 procente acordată la plata taxelor şi impozitelor vor putea beneficia până la finele lui iunie. Aşa că pot sta liniştiţi. Din cele două intrări în clădire am păstrat doar una funcţională şi am pus la dispoziţie soluţie dezinfectantă pentru mâini. Chiar legat de Legea 231 privind acordarea titlurilor de proprietate pentru curte, construcţii, anexe etc., fiind validate în cadrul Comisiei Judeţene, pentru a nu mai veni cei în cauză la noi, am preferat să mă expun eu, mergând personal la ei acasă pentru semnarea proceselor verbale. Sunt în vârstă şi i-am scutit şi de un drum pe care, cel mai probabil, l-ar fi parcurs pe jos“, a afirmat Emil Radu Bureană (foto), primarul comunei Vorţa.
Acesta face un apel ca lumea să stea în casă, lângă cei dragi, prevenţia fiind prima condiţie pentru a depăşi pericolul. Mai anunţă că domeniul public va fi dezinfectat (punctele importante şi circulate), acţiunea urmând să fie realizată de către o firmă de profil. Până la ora actuală, nu s-au înregistrat cazuri de izolare sau carantină.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago