Politica si administratie

VOTEZ CA ÎNTREG GUVERNUL CÎȚU SĂ PLECE!

Vine iarna şi preţurile la energie electrică şi gaze naturale au crescut galopant. Peste criza sanitară s-a suprapus acum o gravă criză energetică. Milioane de familii au pri­mit sau primesc în această perioadă no­ti­ficări de la furnziorii de energie electrică și gaze naturale privind noi oferte de con­tracte la prețuri exorbitante, cu creşteri de la 60 la sută la 200 la sută. România se în­dreaptă vertiginos spre cea mai scumpă iarnă din istoria sa.

Prețurile cresc rapid
Cine a creat această situaţie în România? Nimeni altul decât guvernul liberal care s-a grăbit să liberalizeze tarifele pieţei de energie din luna ianuarie a acestui an. Şi rezultatele se văd şi se simt direct în buzunarele românilor.
Datele statistice ne arată că prețurile la energie electrică și gaze naturale în România au crescut în 2021 cu un ritm mult superior față de creșterea prețurilor din majoritatea țărilor Uniunii Europene.
Cu o creștere de aproape 25 la sută în luna august 2021, față de august 2020, România se află pe primele locuri în ceea ce privește ritmul de creștere a prețurilor la energie elec­trică în țările Uniunii Europene. Comparativ, în medie, la nivelul UE-27, prețurile de consum la energia electrică au crescut cu 9,3 la sută.
De asemenea, ritmul de creștere a prețului gazelor naturale se menține sensibil peste media europeană. În această ierarhie euro­pea­nă, România se află pe locul al 10-lea în privința creșterii prețurilor la gaze naturale, cu o creștere de 20,5 la sută în luna august 2021 față de august 2020. Comparativ, la nivelul UE, prețurile de consum la gaze na­turale au crescut cu 14,2 la sută.
Prin comparație cu țările din regiune, creș­terea prețurilor gazelor naturale în România este net inferioară situației din Bulgaria, dar sensibil superioară în raport cu creșterea pre­țurilor în Polonia, Ungaria, Cehia.
Paradoxal, România beneficiază de un grad comparativ ridicat de independență energe­tică, ceea ce ar fi trebuit să tempereze subs­tanțial majorarea preţurilor. Cu toate acestea, ritmul de creștere a prețurilor la energie este disproporționat de ridicat. Dar piața internă este reflectarea calității în actul reglemen­tare și control de la nivel național. Perfor­manța pieței este, în ultimă instanță, expresia fidelă a calității arhitecturii instituționale și a deciziilor administrative.

Avertisment după închiderea termocentralei
Şi revin asupra uneia dintre aceste decizii administrative pe care am apreciat-o ca fiind com­plet neinspirată: închiderea termocen­tralei de la Mintia. Spuneam atunci că, din­colo de aspectul economic, Termocentrala de la Mintia a fost și este un obiectiv strategic însemnat, parte a sistemului energetic na­țional, ce echilibra balanța de energie elec­trică din centrul și vestul țării. Subliniam de asemenea că este un punct important de inter­conexiune cu sistemul vest european UCTE (Uniunea pentru Coordonarea Trans­por­tului de Energie Electrică) și participă la re­glarea parametrilor de funcționare ai siste­mu­lui energetic. Şi avertizam asupra cons­e­cin­ţelor nefaste pe care închiderea termo­cen­­tralei le-ar putea avea, amintind avaria din 8 ianuarie a.c. produsă la nivel european, care s-a soldat cu sistarea alimentării consu­ma­torilor de pe teritoriul României doar în zona Transilvaniei. Repet, acesta ar fi trebuit să fie cel mai clar exemplu în legătură cu pericolele care se pot abate asupra sistemului ener­ge­tic național și de ce este necesar să nu re­nunțăm la niciuna dintre unitățile producă­toare de energie electrică pe care le deține Ro­mânia. Dar niciun argument nu a contat pentru Guvernul Cîțu. Termocentrala a fost închisă.
Ce ne rezervă acum viitorul? Conform estimărilor specialiștilor și oficialilor, prețul la energie electrică și la gaze naturale va crește în continuare. Inclusiv reprezentanții Auto­ri­tatea Naţională de Reglementare în dome­niul Energiei au anunțat că trebuie să ne așteptăm la dublarea facturilor.
În acest context fără precedent, PSD a depus în Parlament un proiect de lege care prevede plafonarea prețurilor la electricitate și gaze la nivelul mediei ultimelor 6 luni și subvenționarea a 50 la sută din scumpirea rezultată în facturile populației.
Plafonul este stabilit la media prețurilor din perioada martie-septembrie 2021. Acest lucru implică o scădere a prețurilor la o va­loare care se menține pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare. După intrarea în vi­goare a legii, toate contractele se restruc­tu­rează astfel încât să nu fie depășit prețul maximal, cel plafonat.
Legea oferă și o compensație a scumpirilor plătite deja de consumator până la mo­mentul intrării în vigoare a legii. Compensația se acordă consumatorilor cărora le-a crescut prețul la gaze și energie electrică în ultimele 6 luni dinainte de intrarea în vigoare a legii. Compensația este egală cu jumătate din scumpirea care a avut loc în aceste 6 luni, adică jumătatea diferenței dintre prețul plătit în ultima lună și cel plătit în prima lună.
Proiectul PSD protejează majoritatea con­su­matorilor casnici de situația iminentă a du­blării facturilor cu utilitățile – electricitate și gaz.
PSD a inițiat şi o petiție pentru susținerea pro­­iectului de lege depus în Parlament. Prin această petiție, vrem să cerem parlamen­ta­rilor responsabili de la celelalte partide să sus­țină soluțiile PSD care vor evita produ­ce­rea unei ade­­vărate explozii sociale în această iarnă, men­­ținând facturile populației la un nivel suportabil.
Este o lege vitală pentru milioane de familii înaintea sezonului rece. Fără acest sprijin, ro­mânii vor trăi câteva luni crâncene.

S-a trezit că înțelege
În țările care au luat măsuri similare, oa­menii au început să vadă rapid efectele. În Italia, Guvernul a alocat deja trei miliarde pen­tru susținerea consumatorilor, iar popu­lația simte deja la jumătate impactul creșterii prețurilor.
De aceea, suntem deplin conştienţi că semnăturile cetăţenilor pentru a sprijini dezbaterea rapidă a acestui proiect sunt extrem de importante. În fața unui suport popular masiv, parlamentarii puterii nu se vor mai putea opune.
Abia luna aceasta, în cel de-al 12-lea ceas, premierul Florin Cîţu s-a trezit că ar vrea să înţeleagă de ce se scumpeşte energia, după ce de aproape şase luni toţi specialiştii spun clar că fenomenul energiei scumpe este aici şi, mai important, că va rămâne o bună perioadă de timp.
Concluzia acestei guvernări este una singură: Romania trăieşte acum o catastrofă sanitară, socială şi economică.
În aceste condiţii, pentru toate motivele cuprinse în moţiunea de cenzură a PSD cât şi pentru cele enunţate mai sus, votez ca întreg Guvernul Cîțu să plece!

VIOREL SĂLAN,
Deputat PSD Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura