Categories: EvenimentFlash

Vrea executarea silită a familiei criminalului

Dosarul celei mai bizare crime din ultimii trei ani din judeţ va fi din nou judecat de Tribunalul Hunedoara. Familia fetei de 15 ani, ucisă de prietenul ei, Lucian Hoară (foto), cere instanţei să decidă executarea silită, pentru suma de 135.000 de lei, bani pe care familia criminalului este obligată să o plătească drept despăgubiri.
Lucian Hoară, din municipiul Hunedoara, acum în vârstă de 19 ani, a fost condamnat în 14 aprilie 2009 la nouă ani de închisoare. Adolescentul a primit această pedeapsă după ce, în iulie 2008, într-o criză de gelozie, i-a tăiat gâtul prietenei sale cu un cuţit de bucătărie. Când instanţa a hotărât sentinţa, aceasta a decis şi că tânărul şi familia lui trebuie să le plătească părinţilor victimei 2.000 lei – cheltuieli de judecată, 15.000 lei – daune materiale şi 100.000 lei – daune morale. Întrucât, până în prezent nu au primit nici un ban, aceştia cer în instanţă executarea silită familiei lui Lucian Hoară. Dosarul a fost repus pe rolul Tribunalului Hunedoara şi urmează a fi judecat în 10 august. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Presiuni sau slugărnicie la Primăria Vețel: Călin Marian folosește un document oficial pe post de „trofeu politic”

Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…

3 zile ago

Cum functioneaza turneele de poker online

In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…

o săptămână ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

ANUNŢ

2 săptămâni ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 săptămâni ago

Comunicat de presă

3 săptămâni ago