Comunitate

Vrea o sesiune fără şpagă

Carmen Cosman
 
Rectorul Universităţii din Petroşani, Emil Pop, îşi doreşte o sesiune de examene fără nici un fel de „ingerinţe”. Şi, ca să elimine sistemul de „atenţii” date de studenţi către unii profesori, a decis să se implice direct. Deocamdată, printr-un apel făcut cadrelor didactice.


Este binecunoscut faptul că în România nu există centru universitar în care unele examene să nu poată fi promovate cu ajutorul unor „mici atenţii”, date de către studenţi unor cadre didactice. Unii recunosc, alţii nu, dar sistemul există şi se perpetuează. La Universitatea Petroşani, rectorul Emil Pop nu ascunde gunoiul sub preş şi a decis să se implice direct pentru eliminarea acestor „ingerinţe”. Prima acţiune este un apel făcut direct cadrelor didactice din instituţia de învăţământ superior. „Doresc să transmit întregii comunităţi academice, cadre didactice şi studenţi, mesajul ca desfăşurarea sesiunii să se facă în cele mai bune condiţii. Să nu existe niciun fel de presiuni, iar studenţii să vină la examene în mod egalitar. Să nu existe nici un fel de trafic şi să ne ferim cu toţii, atât cadrele didactice, cât şi studenţii, de  orice fel de ingerinţe în promovarea examenelor şi evaluarea cunoştinţelor”, este mesajul rectorului în prag de sesiune.
În prezent, la Petroşani, urmează cursurile universitare aproximativ 7.000 de studenţi din întreaga ţară.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura