Asociaţia „Eu şi tu pentru Vulcan”, în parteneriat cu Primăria municipiului Vulcan şi cu subfiliala de Cruce Roşie din localitate, derulează o acţiune caritabilă a cărei îndemn este unul mai mult decât sugestiv: Fii şi tu Moş Crăciun!
Până în 17 decembrie, zilnic, în intervalul orar 13-15, echipele de voluntari se vor afla la „ciuperca” din zona centrală a Vulcanului, unde vor colecta donaţii din partea cetăţenilor care doresc să participe activ la crearea unor sărbători fericite şi pentru elevii din clasele primare ale municipiului, vulnerabili din punct de vedere social. Se pot dona, după posibilităţi, mici pachete cu jucării, haine în stare foarte bună, obiecte noi de igienă personală (săpunuri, şerveţele, şampoane, periuţe şi pastă de dinţi etc.), încălţăminte, rechizite şcolare, cărţi, precum şi diverse ornamente de Crăciun. Ceea ce trebuie menţionat pe fiecare pachet în parte este destinaţia cadoului, adică pentru fetiţă sau pentru băiat.
„Pachetele colectate vor fi distribuite în zilele de 18, 19 şi 20 decembrie. Este un gest pe care orice comunitate ar trebui să-l facă, venind astfel în sprijinul copiilor cu care soarta nu se poate spune că a fost prea dreaptă. Vă îndemn, dragi vulcăneni, să ne ajutăm semenii şi să le aducem puţină bucurie de sfintele sărbători creştine“, a fost îndemnul lansat de edilul-şef al municipiului Vulcan, Gheorghe Ile (foto), unul dintre principalii susţinători ai acestui proiect caritabil.
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…