Europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că organizarea simultană a alegerilor locale cu cele parlamentare este corectă şi sustenabilă.
Liderul UDMR susţine că acest lucru va avea o consecinţă pozitivă asupra politicului. „Fiecare vot trebuie să se regăsească în structura Parlamentului. Un sistem electoral care nu respectă ideea de proporţionalitate e inadminsbil şi UDMR nu poate fi de acord cu aşa ceva. Este o obsesie, să obţinem 51 la sută dintre voturi. Asta, pentru că nu avem un exerciţiu al dialogului. Noi susţinem un sistem electoral proporţional. Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare este corectă. În acest fel, candidaţii vor decide la ce nivel vor să facă politică. În România, clasa politică trebuie să se coaguleze”, a declarat Iuliu Winkler. Preşedintele UDMR Hunedoara a afirmat că a avut un déja vu îngrozitor, deoarece fiecare partid doreşte în prezent modificarea Legii electorale. „Am spus de acum câţiva ani, că uninominalul va fi o ruletă rusească. În 2008, toată lumea spunea că a propus votul uninominal şi se bătea cu pumnul în piept. Acum, din nou, fiecare partid vrea să modifice după cum doreşte legea electorală”, a adăugat Winkler.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
View Comments
Succes UDMR.
..aveţi noroc,că proştii de români nu se duc la vot!!!...dacă s-ar trezi şi ar vedea că-i conduc ungurii,din orgoliu ar merge masiv la vot s-apoi PA şi PUSI RMDSZ!!! ..nu mai vede-ţi voi guvernare!!!Nu mai treceţi pragul electoral!!!Deaia vreţi voi pragul mai mic,să nu vă înpiedicaţi de el!!!Staţi la guvernare din cauza dosarelor ,,cu pădurile tăiate ilegal şi cu bonurile de masă,,Hoţilor,boanghinilor!!! Vadim Tudor este naşul vostru!!!
Să vă fie ruşine că v-aţi înhăitat cu hoţii de la PDL şi v-aţi bătut joc de toţi,inclusiv de ai voştrii!!Gyula Winkler,un hoţ unguresc,spilcuit,şcolit după revoluţie prin Vale jiului, vine acum să ne dea lecţii!!! Du-te-n Ungaria şi te dă rotund!!!Doar aici poţi!!! Acolo eşti considerat ,,bozgor,,!!!