Politica si administratie

Winkler, despre reglementãrile UE privind achiziţiile publice

05 Winkler  Volodia Macovei

Prezent ieri, la Deva, europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (foto) a explicat care sunt principalele noutăţi aduse de reglementările adoptate de Parlamentul european, săptămâna trecută, referitoare la achiziţiile publice din ţările Uniunii Europene.

Fără „preţul cel mai mic”
Iuliu Winkler a declarat că pachetul de reglementări referitor la achiziţiile publice, adoptat în ultima sesiune a Parlamentului European, de la Strasbourg, propune simplificarea procedurilor, o mai mare eficienţă în utilizarea banului public şi o mai mare transparenţă. „După publicarea acestor reglementări în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziţie 24 de luni pentru implementarea lor în legislaţia internă“, spune parlamentarul european al UDMR.
Una din noutăţile aduse de aceste reglementări europene, în cazul achiziţiilor publice de bunuri şi servicii, este aceea că va dispărea „dictatul celui mai mic preţ”, fiind introdus principiul raportului calitate-preţ. „Aş putea un exemplu de la noi. În cazul în care se va organiza o licitaţie pentru asfaltarea unui drum, nu va mai prima cel mai mic preţ, ci oferta care va da cele mai bune garanţii. Adică, nu se va mai asfalta ieftin, cu o garanţie de şase luni, ci mai scump, însă, vei avea o garanţie de 36 de luni, de exemplu“, a explicat Iuliu Winkler.

Transparenţă în cheltuirea banului public
Un alt criteriu legat de achiziţiile publice va fi acela „al soluţiilor inovatoare, a soluţiilor integrate în cazul serviciilor sociale”. În plus, pachetul legislativ adoptat de Parlamentul European prevede diminuarea birocraţiei în cadrul licitaţiilor, cu scopul accelerării acestora, încurajează subcontractarea către IMM-urile locale, şi dă un nou impuls parteneriatului public-privat. O idee a recomandărilor europene în domeniu este aceea ca, de exemplu, firmele participante la licitaţie să nu fie obligate să vină cu mormane de documente, ci să se accepte declaraţii pe proprie răspundere, doar firma câştigătoare fiind obligată să vină cu toate actele necesare în original.
Conform datelor oficiale, 18 la sută din PIB-ul cumulat al UE e reprezentat de achiziţiile publice făcute de toate statele membre. Asta, în condiţiile în care bugetul UE este doar 1 la sută din PIB-ul cumulat al celor 28 de state membre. „Este vorba de o sumă imensă, şi pe bună dreptate se doreşte o mai mare transparentizare a cheltuielilor făcute din banul public. (…) Dezbaterile cu privire la eficienţa cu care este cheltuit banul public, la problemele legate de corupţie şi de lipsa transparenţei sunt la fel de vii în toate statele membre“, a completat Iuliu Winkler.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura