Europarlamentarul Iuliu Winkler (foto) a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că economia subterană din ţara noastră se ridică la 40 de miliarde de euro şi că măsura cea mai bună pentru a atrage bani la buget este ca aceasta să fie micşorată.
Promisiuni nerealiste
„Nimeni nu poate calcula exact cât este economia subterană. În orice stat civilizat din lume, economia subterană este aproximativ 10 la sută din PIB. La noi, ea se ridică la până la 35 la sută din PIB şi este egală cu bugetul României. Ca atare, nu putem să ne încadrăm în rândul ţărilor civilizate din acest motiv”, susţine Winkler. Printre propunerile UDMR, se numără şi cea privind reducerea economiei negre la 20-25 la sută.
Preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a UDMR a mai afirmat că promisiunile electorale din această campanie sunt total lipsite de realism.
„Aproape că nu o să mai existe taxe şi impozite în România după 9 decembrie, pentru că, indiferent de cine câştigă alegerile, vom desfiinţa taxele şi impozitele sau, în orice caz, le vom reduce la un nivel simbolic. Deci, bunăstarea este inevitabilă, şi după 10 decembrie, va începe o perioadă de aur”, a declarat Iuliu Winkler. Acesta susţine că în România, este nevoie de un nou Cod fiscal, deoarece el a fost modificat din anul 2003 şi până acum de 92 de ori, şi doar prin ordonanţe de urgenţă, lucru total neproductiv.
Europarlamentarul UDMR a mai spus că aceia care au propus TVA scăzut pentru alimentele de bază spun prostii. „Ar fi cea mai mare prostie, pentru că, oricum, preţul alimentelor de bază nu ar scădea. Şi, în plus, acest lucru ar fi o poartă pentru evaziunea fiscală”, a adăugat Iuliu Winkler.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Nu e fraier baiatul, sigur ca economia in mare parte e subterana, doar de 22 de ani toti politicienii s-au chinuit sa o demoleze, iar ce a ramas, e apasata de 3 ori mai multe taxe si reglementari, decat oriunde in lume, de fapt e atat de subterana incat va lipsi curand cu totul....