Winkler: Situaţia economică a României este ambiguă

Adriana Năstase

„UDMR a ajuns la concluzia că la opt ani de la aderarea la Uniunea Europeană şi în cel de al doilea an din cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2014-2020, situaţia economică a României şi implicit a Transilvaniei prezintă «o imagine ambiguă», a declarat deputatul Iuliu Winkler, coordonatorul Consiliului Economic care a elaborat Rezoluţia privind evoluţiile economice, monetare şi fiscale, adoptată la cel de-al 12-lea Congres al Uniunii.
Declaraţia lui Winkler a fost făcută la Congresul UDMR, de la Cluj Napoca, de la sfârşitul săptămânii, unde Kelemen Hunor a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al acestei formaţiuni politice.
De asemenea, tot la Congres, reprezentanţii UDMR s-au pronunţat pentru reducerea imediată a TVA şi pentru menţinerea pe termen mediu a cotei unice de impozitare în domeniul impozitului pe venit şi profit. „Uniunea militează şi pentru o reformă urgentă a administraţiei fiscale, prin definirea concretă şi clară a competenţelor autorităţilor privind controlul şi îndrumarea, pronunţându-se pentru informatizarea cât mai grabnică a autorităţilor fiscale”, a subliniat deputatul european Iuliu Winkler.
Iuliu Winkler a adăugat că UDMR salută faptul că, în cele din urmă, Codul Fiscal a intrat în dezbaterea Parlamentului. „Încurajăm aplicarea principiilor transparenţei, predictibilităţii şi stabilităţii pe termen lung în procesul de elaborare a noului Cod Fiscal. UDMR consideră că este necesar să se reducă povara fiscală în cazul cetăţenilor, întreprinzătorilor mici şi fermierilor“, se precizează în documentul adoptat la Congres”, a subliniat deputatul european.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Da !! Are dreptate si "rahatul! asta "hunedorean" !!! Dar este probabil . mult mai putin ambigua decit kktul din UDMR !?

  • Incurajezi pe ma-ta , incurajezi angajarea fara concurs a fostilor secretary de stat analfabeti in regii , fara concurs, ca nici macar limba romana nu o stiu. Exemplu Borbely in Hidroelectrica.
    Apropos, tot la Transilvania salivate ???
    Huooo javre

  • Măi Gyusi Winkler situația economică a României este ambiguă. A Ungariei este neambiguă ?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

17 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

17 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

17 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

17 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

17 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

17 ore ago