Zam: Atragerea de fonduri nerambursabile rămâne o prioritate
La scrutinul din 9 iunie, locuitorii comunei Zam au avut de ales dintre cei 4 candidați la poziția de edil-șef și cei 57 de candidați pentru Consiliul Local Zam, pe lângă candidații la fotoliul de consilieri și președinte al Consiliului Județean Hunedoara și candidații pentru Parlamentul European. Sorin Nistor (foto) va fi primar pe mai departe, comunitatea oferindu-i susținerea pentru încă 4 ani.
Împreună
Cei din Almaș-Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești, Valea și Zam l-au ales pentru următorul mandat pe actualul primar, oferindu-i posibilitatea să continuie proiectele începute, să le finalizeze și să aducă altele la linia de start. “Componența noului Consiliu Local numără 4 consilieri PNL, 3 de la PSD, 1 de la AUR și 1 de la Uniunea Culturală a Rutenilor din România (UCRR). Dorința mea administrativă este să ducem la materializare ceea ce avem demarat plus să accesăm axele care vor veni, fie europene, fie guvernamentale. Atragerea de fonduri nerambursabile rămâne o oportunitate pe care trebuie să o prioritizăm. Le mulțumesc tuturor celor care au ales să-și păstreze încrederea în mine și în echipa mea pentru a continua împreună drumul dezvoltării Comunei Zam. Rezultatul din data de 9 iunie 2024 nu este o victorie personală sau una a orgoliilor, continuitatea fiind, sper, în fapt, câștigul nostru, al tuturor, ca și comunitate. Încrederea dumneavoastră mă va ajuta să transform aceste obiective în realizări concrete, astfel încât alegerea făcută să își găsească împlinire, iar victoria din data de 9 iunie să devină în fapt victoria dumneavoastră. Totodată, acest nou mandat este o oportunitate de a dovedi celor care s-au îndoit de mine, că s-au înșelat și că în mod nedrept au ales să nesocotească munca și implicarea mea reală pentru Comuna Zam. Împreună, putem construi și dezvolta. Așa Să ne Ajute Dumnezeu”, a transmis primarul din Zam, Sorin Nistor.