Zeci de amenzi la început de an
Nu mai puţin de 24 de hunedoreni au fost sancţionaţi contravenţional în a treia zi a anului, cei mai mulţi pentru că nu purtau masca de protecţie în spaţiile unde este obligatoriu.
Astfel, în data de 03.01.2021 poliţiştii hunedoreni au derulat, pe raza judeţului, atât în mediul urban cât şi rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2. Au fost verificate 12 de societăţi comerciale şi 30 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 24 sancţiuni contravenţionale (15 pentru nerespectare măsurii protecţie individuală, 9 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie), valoarea totală a amenzilor fiind de 7.000 de lei, a precizat IPJ Hunedoara. (M. Gânju)