Categories: Actualitate

Zeci de amenzi pentru nepurtarea măştilor de protecţie

Într-o singură zi echipele de control au descoperit zeci de hunedoreni care nu respectau obligaţiile impuse pentru pre­venirea infectării cu noul coronavirus. Ast­fel, nu mai puţin de 43 dintre cei prinşi fără mască au fost sancţionaţi contravenţional, iar alţi 10 au primit amenzi pentru că nu îşi puteau justifica deplasarea pe timp de noapte în intervalul orar suspus res­tricţiilor.
„Astfel, în data de 23.11.2020 poliţiştii hunedoreni au derulat, pe raza judeţului, atât în mediul urban cât şi rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare pentru combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 91 de societăţi co­merciale şi 57 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 56 de sancţiuni contra­ven­ţionale (…) valoarea totală a amenzilor fiind de 8.000 de lei”, precizează IPJ Hunedoara. (M. Gânju).

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dar pentru liniște este regula generala sau biserica poate trage clopotele cum are chef?
    Chiar si noaptea

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago