ActualitateFlash

Zeci de berze au făcut escală în Aninoasa

02 berze aninoasa_resizeMaximilian Gânju

Fenomen nemaiîntâlnit în localitatea Aninoasa, după ce un stol format din peste 50 de berze albe a rămas „blocat” de două zile în cartierul Iscroni. Păsările migratoare ar trebui să plece spre zone mai calde abia peste o lună şi oricum ele nici în anotimpul călduros nu cuibăresc în zona de munte a Văii Jiului, unde nu găsesc prea multă hrană.
Încă de luni, zeci de păsări s-au oprit pe acoperişul a doua blocuri şi fac zboruri scurte pe deasupra oraşului. Minunea i-a cam lăsat cu gura căscată pe localnicii din cel mai sărac oraş al României, primul intrat oficial în insolvenţă, pentru că mulţi dintre ei, chiar dacă au şi 70 de ani, n-au mai văzut atâtea berze la un loc. Darămite să zăbovească mai multe zile în Aninoasa, o zonă izolată între versanţi, cu climă sensibil mai rece decât în restul Văii Jiului şi, în plus, fără culturi agricole. Chiar dacă este traversată de Jiul de Vest, nici ochiuri de apă în care zburătoarele să poată „pescui” nu sunt, aşa că popasul lor este neobişnuit.
Oamenii au tot stat pe gânduri pentru a căuta o explicaţie, însă cum abia din a doua jumătate a lunii septembrie, chiar sfârşitul ei, berzele îşi încep migraţia spre sud, nici varianta că vremea le-a grăbit plecarea nu prea are argumente. Şi totuşi există o explicaţie pentru zecile de berze care dau spectacol pentru locuitorii Aninoasei. În această perioadă, păsările îşi învaţă puii să zboare, practic îi pregătesc pentru marea călătorie, explică un medic veterinar.
„Cu o lună înainte de migraţiune încep să-şi pregătească puii pentru zborul de câteva mii de kilometri, până în zone mai calde. De aceea, se întâmplă ca în Aninoasa să ajungă atâtea berze. Este doar un popas intermediar în zborul lor de aşa zis antrenament pentru pui”, explică medicul Octavian Popescu, şeful Circumscripţiei Sanitar Veterinare Petroşani.
Localnicii se gândesc însă că popasul păsărilor migratoare ar putea aduce ceva bun pentru săraca lor aşezare, unde predominant sunt locuitori bătrâni, fie doar şi spectacolul oferit pentru câteva zile. Tradiţia românească spune însă că, dacă o barză îşi face cuib pe acoperişul casei tale, vei avea noroc tot anul. Pe lângă faptul că în mitologia modernă barza aduce copiii, în cea romană era pasărea sacră a zeiţei Venus, iar la romani exista o „lege a berzei” care spunea că bătrânii trebuie să fie îngrijiţi de copiii lor. Un fenomen la fel de neobişnuit a mai avut loc în anul 2009, când pe stâncile de la Peştera Bolii, de lângă Petroşani, a poposit pentru aproape trei luni de zile o pereche de egrete, spre deliciul turiştilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura