Zeci de cereri pentru terenuri

Maximilian Gânju

Municipalitatea Petroşani are câteva zeci de solicitări pentru atribuirea unor parcele pentru construcţia de case. Pe cât de numeroase sunt cererile, pe atât de multe sunt şi renunţările la terenurile atribuite tinerilor.
Inspectorii Primăriei Petroşani au identificat începând cu luna ianuarie 2012, mai multe parcele de teren care pot fi atribuite tinerilor până în 35 de ani pentru construirea unei locuinţe, conform Legii 15. Atribuirea parcelelor se va face începând cu finele acestei luni, iar cei care le primesc au la dispoziţie un an de zile pentru a demonstra că au început lucrările la construcţie. „Avem circa 50 de cereri depuse şi acum se începe, pe baza punctajului pe care îl face fiecare solicitant, atribuirea terenurilor. Unii mai renunţă la parcelele primite, pentru că nu le convin şi ele sunt atribuite următorilor pe listă”, explică Daniel Vişan, şeful Biroului Cadastru din cadrul Primăriei Petroşani. Numărul celor care renunţă este aproape la fel de mare ca şi cel al solicitanţilor de teren, pentru că, fie că nu au suficienţi bani pentru o construcţie ori nu îndeplinesc toate condiţiile pentru a accesa un împrumut bancar. Tinerii până în 35 de ani care solicită teren pentru construcţia unei locuinţe pot primi, în baza suprafeţelor disponibile, minimum 250 de metri pătraţi. Parcela pe care se ridică noua construcţie este atribuită în folosinţă cu titlu gratuit pe toată perioada existenţei imobilului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

10 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

10 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

10 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

10 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

10 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

10 ore ago