Vântul puternic şi căderile de zăpadă au afectat reţelele electrice de medie tensiune din judeţ. Miercuri seara, 10 linii electrice aeriene şi 72 de posturi de transformare erau nealimentate total, sau parţial, fiind afectate 47 localităţi din zonele Ghelari, Muncel, Teliuc, Brad şi Haţeg. Enel Distribuţie Banat a mobilizat, încă din cursul nopţii de miercuri spre joi, toate echipele de intervenţie şi a acţionat în scopul reluării alimentării cu energie electrică a tuturor localităţilor afectate. În unele zone, însă, accesul echipelor este îngreunat, din cauza căderilor masive de zăpadă, a alunecărilor de teren şi copacilor căzuţi. Până ieri după amiază, s-a reuşit punerea în funcţiune a 27 de posturi de transformare, numărul localităţilor rămase fără energie electrică reducându-se la 28. Echipele Enel îşi continuă intervenţiile pe teren, pentru a repune în funcţiune toate instalaţiile electrice afectate. (N. Ebner)
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…