Zestrea Apusenilor
Peisaje pitorești, un relief spectaculos, floră șifaună uimitoare, mâncare bună, dar mai ales tradiții și obiceiuri unice, asta oferă Munții Apuseni. Această parte a României este fermecătoare, o destinație turistică de neratat în țara noastră.
Sunt multe de văzut în Apuseni
Pentrua cei împătimiți iubitori ai Munților Apuseni, dar și ai ȚăriiZarandului, care rătăcesc prin aceste locuri și ajung la Vața de Jos, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică, din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, a creat o expoziție edificatoare privind viața și traiul moților crișeni, intitulată sugestiv „Zestrea Apusenilor.” Punctul muzeal a fost deschis în acest an, și deja tot mai mulți turiști dornici să cunoască istoria, tradițiile, bogăția culturală și frumusețea Munților Apuseni și a Țării Zarandului, trec pragul expoziției. Aici, într-un spațiu pregătit cu grijă și migală, invocând bogăția de motive, simboluri și culori a interioarelor tradiționale moțești de pe valea Crișului Alb, vizitatorii pot admira atât autentice porturi populare de secol XIX, cât și obiectele de uz casnic și gospodăresc, pe care locuitorii zonei le utilizau în trecut. Expoziția de artă populară de la Vața de Jos are ca scop promovarea zonei din punct de vedere turistic și etnografic, precum și creșterea numărului de vizitatori interesați să descopere istoria, tradițiile, bogăția culturală și frumusețea Munților Apuseni și a Țării Zarandului. Război de țesut, ștergare, farfurii decorative, dar și alte obiecte tradiționale atrag atenția vizitatorilor interesați de obiceiurile românești. Tot în cadrul expoziției, unul dintre cei foarte puțini români declarați ”Tezaur Uman Viu”, Pera Bulz, se bucură de o zonă special amenajată unde se pot admira materiale care atestă activitatea acestuia.
Expoziția este deschisăîn centrul comunei Vața de Jos, în proximitatea Căminului Cultural. Programul de vizitare este permanent, de luni până vineri, între orele 8.00-16.00. Pentru vizite în zilele de sâmbătă și duminică, cei interesați pot suna la Telefon: 0744 707978.
Fantastic!!! Expozitia a fost panotată de dl Barb sau de arheologii de la Serviciul Administrare al cetăților dacice?