Construcţia centurii Deva-Orăştie, care face parte din tronsonul IV al autostrăzii Paneuropene, va aduce cu siguranţă lucruri bune pentru multe din firmele din judeţ, pentru mediul de afaceri hunedorean. O perspectivă certă în acest sens o au firmele care extrag şi procesează zgura de pe haldele combinatului siderurgic din Hunedoara.
Un lucru cât se poate de bun
Prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că a susţinut încă de anul trecut, ca aceia care vor lucra la construcţia autostrăzii Deva-Orăştie să folosească zgura de la Hunedoara.
„Am discutat cu unul dintre constructori şi am ridicat problema folosirii zgurii de la Hunedoara. Pentru judeţul nostru ar fi un lucru extrem de pozitiv, deoarece, pe lângă faptul că mediul de afaceri ar fi stimulat, am reuşi să rezolvăm problema de mediu care există din cauza haldei de zgură din municipiul Hunedoara”, a declarat prefectul Attila Dezsi.
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara, Georgeta Barabaş, întăreşte cele spuse de prefect, susţinând că trebuie folosită zgura, în detrimentul resurselor naturale. „Singura soluţie o reprezintă programele de dezvoltare a infrastructurii rutiere. Construcţia Coridorului IV Paneuropean este o ocazie binevenită, pentru a scăpa de peisajele dezolante ale munţilor de zgură”.
La rândul lor, drumarii hunedoreni sunt perfect de acord cu utilizarea zgurii în procesul de realizare a autostrăzii. „Prin demararea programului la nivel naţional, am conserva resursele naturale, care în multe cazuri, sunt exploatate haotic. În aceste condiţii, zgura este soluţia cea mai eficientă”, a declarat Gelu Simina, de la o firmă de drumuri din judeţ.
Mai multe avantaje
Am căutat să aflăm şi opinia unui reprezentant al firmelor care exploatează şi procesează zgura de la Hunedoara, pentru a vedea dacă pot asigura cantitatea necesară unor lucrări de asemenea anvergură şi calitatea cerută de constructorii autostrăzii. Adrian Calimente (foto), managerul general al companiei Slag Processing Service SRL Hunedoara, ne-a declarat că pentru compania pe care o conduce, nu există nici o problemă să asigure zgura pentru constructorii autostrăzii, dar şi pentru alţi constructori de drumuri, în cantităţile şi la calitatea cerute.
„Putem pune la dispoziţia constructorilor de autostradă o cantitate de două milioane de tone de zgură pe an. Dacă ni se solicită, putem dubla această cantitate, pentru că dispunem de capacităţile necesare. Iar avantajele folosirii zgurii în procesul de construcţie a autostrăzii sunt numeroase. De pildă, zgura nu face noroi, se poate lucra tot timpul cu acest material, şi cel mai important este că prin folosirea zgurii se economisesc resursele naturale”, afirmă Adrian Calimente.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
View Comments
sUNT PROFESIONISTI !