Categories: ActualitateFlash

Zi decisivă pentru contestaţiile fraţilor Gărdean

Natalia Bumbac

Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit să se pronunţe astăzi, 11 aprilie, cu privire la contestaţiile fraţilor Gărdean faţă de trimiterea în judecată a dosarului în care sunt acuzaţi de dare de mită. Hotărârea acestei instanţe va fi definitivă. Tribunalul Hunedoara a dat deja undă verde pentru judecarea dosarului în fond, decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată de către inculpaţi. Este vorba de decizia din Camera preliminară a instanţei, cea prin care se analizează legalitatea actelor din rechizitoriul întocmit de procurori.

Au recunoscut că au dat mită
Afaceriştii hunedoreni Adrian Gărdean (foto) şi Miron Dorel Gărdean sunt acuzaţi de procurorii DNA că au dat mită fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Conform anchetatorilor, în cursul anului 2010, fraţii Gărdean au promis şi transmis foloase materiale ministrului Udrea, pentru a asigura finanţarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA (administrată de Miron Dorel Gărdean) cu mai multe unităţi administrativ teritoriale în cadrul programului «Schi pentru România». Cauza a fost disjunsă din celebrul dosar „Gala Bute”, în care Udrea a fost deja condamnată în prima instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la şase ani de închisoare cu executare. În „Gala Bute”, Adrian Gărdean are calitatea de martor denunţător şi a fost citat, din nou, să dea declaraţie la termenul din 13 aprilie de la ÎCCJ, dosarul fiind judecat în ultima instanţă de un Complet de cinci judecători. În acelaşi dosar, alături de Elena Udrea, este judecat hunedoreanul Dragoş Botoroagă, din Petroşani, administratorul firmei Consmin, condamnat în fond la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Tot la termenul din 13 aprilie, ÎCCJ le-a pus în vedere inculpaţilor şi apărătorilor aleşi să-şi pregătească pledoariile finale, deoarece instanţa va intra în pronunţarea deciziei definitive. Elena Udrea este plecată din ţară în Costa Rica, de unde a transmis prin avocat că nu se poate prezenta la proces, ea fiind însărcinată şi cu probleme de sănătate. Cel mai probabil, fostul ministru îşi va afla sentinţa din ţara de pe continentul american. În ceea ce priveşte declaraţiile de martor ale celor doi hunedoreni, Botoroagă şi Gărdean, la judecarea dosarului în fond, ambii au declarat că i-au dat mită fostului minstru.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago