Ziua europeană a numărului de urgenţă 112 este aniversată, mâine, la Deva, prin implicarea instituţiilor care fac parte din Sistemul de Management al Situaţiilor de Urgenţă, într-o acţiune de promovare a serviciului.
Evenimentul va avea loc în Piaţa Unirii, începând cu ora 9.30, prin deschiderea unei expoziţii cu tehnică de intervenţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, a Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi a Serviciului Salvamont. Expoziţia va fi deschisă vizitatorilor până la ora 16.00. De asemenea, de la ora 10.00, este organizată Ziua Porţilor Deschise la Centrul Judeţean pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă aflat în Piaţa Unirii. Numărul unic de urgenţă 112 poate fi apelat în toate cazurile în care incidentele au sau pot avea un efect negativ asupra persoanelor, a mediului sau a proprietăţii şi necesită intervenţia imediată a Poliţiei, Pompierilor, Ambulanţei, Jandarmeriei şi Salvamontului. Poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil, atât în ţară cât şi în Uniunea Europeană. (O. Mihnea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…