Categories: ActualitateEveniment

Ziua Internaţională Copilului, marcată de poliţiştii hunedoreni

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului (1 Iunie), Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a organizat marți, în centrul municipiului Deva, o acţiune de popularizare a specificului activităţilor desfăşurate în slujba cetăţenilor de reprezentanţii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne: poliţişti, jandarmi şi pompieri, care au expus o parte  dintre autospecialele de serviciu şi tehnica de intervenţie. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Proiectului „Sărbătoresc copilăria într-un mediu sigur” – inițiat de Biroul Siguranță Școlară, totodată fiind organizat și un concurs destinat preșcolarilor și elevilor claselor primare (care au participat cu desene), precum și elevilor din învățământul gimnazial (care au elaborat eseuri).

În cadrul acestei activităţi, poliţiştii din cadrul structurilor de siguranță şcolară, prevenire a criminalităţii, resurse umane, rutieră, acțiuni speciale, ordine publică şi cei ai Serviciului Criminalistic au prezentat o parte din dotările tehnico-logistice pe care le folosesc în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară zilnic, pentru siguranţa cetăţenilor.

Esplanada din faţa Casei de Cultură „Drăgan Muntean”, din Deva, unde a avut loc acţiunea, a fost luată cu asalt de zeci de elevi (peste 300) şi cadre didactice ale unor unităţi de învăţământ din județul Hunedoara, dornici să afle cât mai multe despre mijloacele de intervenţie şi modalităţile prin care oamenii legii acţionează pentru a-i prinde şi a-i trimite după gratii pe infractori.

  Autospecialele din dotarea mascaților, autolaboratorul criminalistic, dar şi cele din dotarea jandarmilor şi a pompierilor au stârnit curiozitatea celor mici, care le-au pus o mulţime de întrebări oamenilor în uniformă, care au fost astfel nevoiţi să dezvăluie o parte dintre „secretele meseriei” lor. Copiii au primit, pe lângă diplome de participare, sfaturi și recomandări pentru prevenirea diferitelor categorii de infracţiuni.

Această activitate este deja una de tradiţie, poliţiştii hunedoreni marcând în fiecare an „Ziua Internaţională a Copilului” prin activităţi menite să promoveze activitatea instituţiei şi să îi familiarizeze pe cei mici cu specificul muncii de prevenire şi combatere a diferitelor genuri de infracţiuni.

Activităţi similare au avut loc şi la alte subunităţi de poliţie din judeţ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

6 zile ago