Ziua Mondială a Munţilor Carpaţi, marcată la Deva
Elevii de la liceele şi colegiile din Deva au participat ieri, la o expunere cu ocazia Zilei Mondiale a Munţilor Carpaţi, organizată de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu”, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
Liceenii, veniţi în număr mare la această manifestare, au avut ocazia să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre munţii noştri şi să înveţe şi altceva în afară de ceea ce scrie în manualele de Geografie. Ziua de 26 septembrie a fost proclamată drept Zi Mondială a Munţilor Carpaţi şi este marcată în ţările europene pe al căror teritoriu se întind aceşti munţi: Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Serbia, Ucraina şi România. În ţara noastră, se află 40 la sută din întregul lanţ carpatic, acesta ocupând o treime din teritoriu.
La final, elevilor li s-au adresat întrebări din materialul prezentat, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu premii în cărţi şi diplome, oferite de Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene. (L.Goangă)