Ziua Porților deschise pe Șantierul Școlii de Vară la Costești Cetățuie
„Ziua Porților Deschise pe Șantierul Școlii de Vară la Costești Cetățuie” va avea loc, sâmbătă, 29.07.2023, în intervalul orar 10.00 – 17.00.
În cadrul celei de-a treia ediții a Școlii de vară de arhitectură și arheologie, ArheoArhitectura, organizată la Cetățile dacice din Munții Orăștiei au participat studenții din domeniile arheologiei și arhitecturii, de la universitățile din Cluj-Napoca, București și Timișoara. În acest context, ei s-au familiarizat cu tehnicile specifice cercetării arheologice, cu documentarea arhitecturală, cu metodele de conservare și restaurare a monumentelor antice. ArheoArhiectura este rezultatul unei colaborări între Universitatea Babeș-Bolyai, Asociația Monumentum, Institutul Național al Patrimoniului, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Muzeul Național al Unirii și Consiliul Județean Hunedoara prin intermediul Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara.
ArheoArhitectura reprezintă un program educațional dedicat studenților de la facultățile de istorie-arheologie și arhitectură.
Programul cuprinde prezentarea sitului arheologic, a tehnicilor și metodelor de documentare specifice arhitecturii și a intervențiilor de întreținere și conservare primară a zidurilor antice, desfășurate în cadrul școlii de vară. Vă vor fi gazde și ghizi studenții care pe parcursul cșcolii de vară au luat contact cu monumentele, într-o abordare aplicată, interdisciplinară. Alături de studenți, vor fi prezenți îndrumătorii – arheologi, arhitecți, restauratori – care au coordonat modulele de specialitate ale școlii de vară. (A.N.)