„Cetate” se mută la Sebeş
Marian Muntean, finanţatorul echipei de handbal Cetate Deva, susţine că a ajuns la un acord cu Consiliul Judeţean Alba şi cu Primăria Sebeş, pentru finanţarea şi mutarea echipei la Sebeş. Oficialul clubului devean spune că are deja şi acceptul Federaţiei Române de Handbal, pentru ca echipa să dispute meciurile de acasă la Sebeş. Astfel, până la finalul campionatului, Cetate va juca în judeţul vecin, deşi îşi va păstra numele de Cetate Devatrans.